Ioan Simionescu
  • 30 Septembrie 1894
  • doctor
  • 1 ani
  • Jilava, Aiud, Poarta Albă, Peninsula (Valea Neagră)
  • 12 Iulie 1951

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Simionescu Ion s-a născut la 30 septembrie 1894, în familia preotului Ion Simionescu din com. Erbiceni – Iaşi. A fost absolvent al Şcolii militare de infanterie. Combatant în război, decorat cu ordinele „Stea-ua României” în grad de cavaler şi „Coroana României” în grad de ofiţer. Absolvent şi al Facultăţii de Medicină, 1926. După obţinerea titlului de doctor, prin concurs, a fost numit medic la Spitalul Mixt din Chilia Nouă, judeţul Ismail (azi în Rep. Moldova) între 1927 - 1934, interval în care a făcut o specializare în Franţa şi Germania.

Transferat ca medic primar chirurg la Turnu Măgurele până în 1942, apoi la Spitalul Sfântul Spiridon din Galaţi pentru 2 ani. În perioada 1944-1945 s-a aflat pe câmpul de luptă cu Spitalul de campanie, activând cu gradul de maior chirurg până la terminrea războiului.

Angajat în politică, a ocupat posturile de prefect de Romanaţi, sub Guvernul Goga-Cuza, şi ministru subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii în Guvernul Gigurtu, din care a demisionat după cedarea Transilvaniei de Nord. Spre sfârşitul războiului, în timpul campaniei comuniste pentru înlăturarea gene-ralului N. Rădescu de la conducerea ţării, pe 23 feb. 1945, a fost îndepărtat din toate spitalele din ţară. Şi-a deschis un cabinet particular la Bucureşti (1945-1946) şi un sanatoriu particular la Alexandria (1946-1950). Arestat în mai multe rânduri şi anchetat, dar pentru scurtă vreme. În 1949 a fost din nou arestat. Condamnat la 5 ani închisoare pentru contribuţia la „dezastrul ţării”. De la Jilava a fost transferat pentru scurt timp la pen. Aiud.

La sfârşitul lui nov. 1950 a fost transportat cu o dubă la Canal, alături de col. dr. chirurg Traian Mihăilescu, prof. Mihail Paulian, prof. arhitect George-Matei Cantacuzino, Ernest Bernea, Victor Jinga şi multe alte personalităţi. După Poarta Albă a ajuns în lagărul Peninsula, în 1951. A fost repartizat într-o brigadă care lucra la săpăturile de la Mamaia. A încercat să treacă neobservat, dar informatorii, în special studenţii din brigăzile 13-14, au aflat curând că printre ei se află un fost ministru, iar Bogdănescu şi Enăchescu, amândoi medicinişti, s-au dus la politrucul Chirion şi i-au adus la cunoştinţă descoperirea. Bogdănescu i-a cerut lui Chirion să îl repartizeze în brigada pe care o conducea ca să-l înveţe cum se munceşte „pentru construirea socialismului”. Enăchescu a cerut şi el să-i fie repartizat propriul unchi, avocatul-deputat manist Marin Piţigoi, care „îi exploatase pe ţărani”. Cererile au fost aprobate şi cei doi au fost aduşi în noile brigăzi, după ce au trecut mai întâi prin biroul ofiţerului politic unde au fost bătuţi cu îndârjire.

Dr. Ion Simionescu era obligat să muncească din greu, iar la înapoierea de pe şantier trebuia să spele dormitorul, noapte de noapte, pentru a fi împiedicat să se odihnească. Cel care-l supraveghea era mereu nemulţumit, lovindu-l în permanenţă cu picioarele, cu bâta. Îl chema uneori în ajutor şi pe Bogdănescu, acesta administrându-i şi el porţia de bătaie.

Acestui regim de teroare a fost supus câteva luni în şir, câte două-trei ore pe noapte. Singurele momente mai liniştite erau atunci  când în brigadă se făceau acţiuni, adică se aduceau „recalcitranţii”, duşmanii regimului, care o noapte întreagă erau bătuţi până la leşin, se arunca apă pe ei să-şi revină şi iar erau bătuţi. Aceasta în timp ce se cânta cu acordeonul şi la ferestre se puneau pături ca să nu se vadă ce se petrece înăuntru. Dimineaţa, cei zdrobiţi erau aruncaţi prin şanţurile din jurul barăcii, ca să-şi revină şi să plece la muncă.

Pe 12 iulie 1951 au venit la vorbitor soţia şi fiul cu un pachet, dar n-a fost lăsat să se prezinte, fiind pedepsit, în realitate nu trebuia să fie văzut în starea în care era, cu coastele rupte, cu corpul zdrobit şi tumefiat. Aşa era obligat să muncească, având în permanenţă alături un student care-l însoţea peste tot în timpul lucrului, chiar când mergea la W.C. Şi aşa s-a întâmplat şi pe 12 iulie 1951 pe şantierul de la cărămidăria de la Constanţa, unde lucrau studenţii. Cel care era umbra lui nedespărţită se numea Cojocaru Petre, student originar din comuna Ţepeş Vodă – Constanţa.

În acea zi de joi, 12 iulie 1951, spre prânz, lucra la cărat molozul cu roaba, din hală în curte. Lucra din greu, nu încărca roaba la capacitate maximă, dar supraveghetorul lui a susţinut (asta în anul 1995) că închidea ochii şi chiar îl ajuta la încărcat. A mai susţinut că înainte de prânz a lăsat roaba şi s-a îndreptat spre W.C. fără să-i fi spus ceva. Cum erau două cabine, imediat a intrat şi Cojocaru în cea alăturată, ca să-şi îndeplinească misiunea de supraveghetor. Dar probabil că n-a observat că, în timp ce el închidea uşa, dr. Ion Simionescu ieşea din cabina lui, îndreptându-se hotărât spre cordonul de pază.

S-a auzit o împuşcătură şi când a ieşit din W.C. l-a văzut pe doctor culcat la pământ, în timp ce se declanşase alarma. Incidentul a fost anunţat biroului de la Peninsula, la faţa locului au venit anchetatorii, au făcut procesul verbal, iar cadavrul doctorului a fost urcat într-un camion. După circa o lună a sosit în lagăr o comisie de anchetă de la Bucureşti.

Între timp se aflase şi în ţară şi în străinătate despre această tragedie. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra familiei, care a fost informată după o lună, în ziua de vorbitor.

Comandantul Georgescu, pe un ton dur i-a spus fiului: „Cred că înţelegi, tatăl d-tale a murit, să nu faci scandal, că vă arestez.”

La cimitirul satului Valea Neagră, preotul, cu teamă, le-a indicat mormântul doctorului. Pentru gestul său preotul a fost arestat. Pe 4 septembrie 1951, după venirea lui Albon Tiberiu şi Cseller Ludovic, zece dintre torţionarii lagărului au fost puşi în lanţuri şi expediaţi la Aiud, ca şefi în fabrică, printre aceştia numărându-se Bogdănescu Ion, Enăchescu Simion, Cojocaru Ion, Grama Octavian, Livinschi Mihai, Lupaşcu Pill, Sobolevschi Maximilian, Petrică Ion, Sofronie Constantin, Prisăcaru Adrian.

Dintre bătăuşi au mai rămas în lagăr Lie Pompiliu, Stancu Ion, Burculeţ Viorel, Griga Ion, Soroiu Gheorghe, Sebeşan Ştefan, Ţăranu Ilie, Voineanu Octavian, Laitin Dănilă, Roşca Gheorghe şi alţii. Câţiva dintre ei au fost executaţi din ordinul celor ce-i dirijaseră, pentru a şterge urmele. După 7 ani de la asasinarea doctorului Ion Simionescu, osemintele au fost deshumate din cimitirul de la Valea Neagră şi înmormântate la cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti. În memoria sa, la Palatul Studenţilor în Medicină de la podul Izvor din Bucureşti şi la pavilionul nou al Spitalului din Turnu Măgurele, care-i poartă numele, s-au montat plăci comemorative şi s-a ridicat o statuie.

(Cicerone Ioniţoiu - Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar. Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii