Într-o noapte fără stele, am fost încărcați în cinci sau șase vagoane de marfă. Destinația era necunoscută.

Cei care făcuseră prizonierat în Rusia erau foarte înspăimântați. În spațiul întins al fostei URSS plin de închisori îi mutau destul de des dintr-o temniță în alta sau dintr-un lagăr de muncă în altul. Și de fiecare dată îi mințeau că vor pleca acasă în România lor dragă.

Dar vorba francezilor: „ventre affamé n`a point d`oreilles” - pântecele înfometat nu are deloc urechi. Nu mai auzeam minciunile rușilor. Acestea deveniseră simple amăgiri. Congruente cu ticăloșia. Să minți niște soldați plini de decorații, dar acum distrofici și scheletici era o josnicie criminală. Mizeria umană de sub firmament în toată vâscozitatea și negreala ei. Conexiuni satanice cu viața făceau acei comandanți de lagăre. Trenul a ocolit mult. Am călătorit o noapte și o zi întreagă. Nu știam unde suntem. Nu vedeam gările. Nu aveam geamuri. Doar în unele stații, pe linii moarte, soldații care ne păzeau fiecare vagon în cabinele frânarilor deschideau ușile culisante ca să mai intre puțin aer. Tinetele aproape pline se mișcau la fiecare macaz și exalau.

A fost îngrozitor acest voiaj. La început am ajuns pe niște bacuri. Apoi în insula Brăilei. Se înălța un dig. Trebuia să cărăm cu roaba trei metri cubi pe zi. Cine nu făcea această normă, seara era obligat să treacă printre două rânduri de soldați și civili dotați cu bastoane. Oricât ai fi alergat de iute era imposibil să nu primești câteva lovituri. Firește că îți apărai numai capul. Îl acopereai cu mâinile. Spatele rămânea gol spre satisfacția torționarilor.

Aici am avut noroc. L-am întâlnit pe învățătorul Roman Traian din Valea lui Mihai, județul Bihor. Era scund, bine făcut. Un suflet angelic. Un român din pustă, dar cu voință cât munții noștri cei mai înalți. Eu făceam parte din șirul lung al celor ce trebuiau să treacă printre cele două „cordoane de onoare” ale torționarilor. După primul marș, la capătul coridorului făcut de ciomăgari, am ajuns sleit și plin de sânge. A doua seară, minunatul învățător Roman m-a rugat să trec în coada șirului de nerealizatori de normă. Nu știam de ce. Credeam că spre sfârșit sunt și ei - bătăușii - mai obosiți. Dar nu a fost așa.

Roman Traian a trecut prin coridorul „masacratorilor” printre primii. A încasat vreo patru-cinci ciomege. Fiind destul de robust, nu a fost doborât la pământ. La ajutat și sufletul lui mare. A venit la coada șirului. M-a scos din rând și a trecut în locul meu. Pentru gardienii ciomăgari nu conta numele, ci numărul celor ce nu-și făceau norma. De fapt, fiind prea ocupați cu mânuirea ciomegelor, nu ne mai vedeau fețele. Așa încât, la capătul potoului, cei ce numărau erau mulțumiți. Am spus „potou” pentru că părea o cursă de cai fugăriți. Roman era, și cred că mai este, un mare român creștin. Creștinul se distribuie pe sine. Se dăruiește. Se gândește la celălalt. Sufletul i se fertilizează mai mult atunci când aruncă semințe și pe alte ogoare. Să rodească în cât mai multe ideea de bunătate, de altruism. Creștinul încearcă mereu să zdrobească cătușele egoismului său. Adesea până la anularea instinctului de conservare. [...]

Prin Roman Traian am înțeles încă o dată că românul a fost creștin în mod ontologic. Toată existența sa pe acest pământ a fost țesută din fapte și simțiri creștine. Era, fără îndoială, o superbă antonimie: Între cei ce ne băteau pentru neîmplinirea normei, anchetatorii al căror sadism era importat de la vecinii din Răsărit, și români[1] ca învățătorul din Valea lui Mihai.

(Dionisie Dărău - Nopți fără stele, Editura Vremea, București, 2013, pp. 207-209)


[1] Astfel de sublime acte jertfelnice, de suportare a torturilor în locul celor bolnavi ori bătrâni, s-au practicat de multe ori în gulagul comunist, mai ales la închisoarea Jilava, în timpul domniei lui Maromet. Un astfel de erou cu elanuri de sfânt a fost și tânărul Nică Voloșniuc, zis „Românașul”, care a și fost descoperit odată, după ce s-a substituit de mai multe ori în locul bătrânilor ce urmau a fi torturați. Constatarea ofițerului politic i-a lăsat fără replică pe milițienii torționari: „Tu nu vezi, mă ce fac ăştia? Tu ai fi în stare să mori în locul meu?

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii