Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După insuportabile chinuri fizice si de constiintă, nu mai aveam nimic de ascuns si nici resurse fizice si morale ca să mai putem rezista torturilor.

În timpul torturii morale au continuat si torturile fizice, până când, pentru cei cu muncă silnică si temnită grea, declaratiile publice în celulă si cele scrise în camera 4 spital erau pe terminate.

Ţurcanu, la ordinele lui Nicolski, dădea zor să termine cu declaratiile scrise pentru mai multe motive:

– să fie cunoscuti toti cei nedeclarati la ancheta oficială, ca să-i condamne pe cei depusi în lagăre;

– să-i cunoască pe cei care erau împotriva regimului si detineau posturi în aparatul de stat;

– aveau nevoie de detinuti, pentru începerea Canalului Mortii, pentru munca în atelierele închisorilor si la minele de plumb.

Să se stie că demascările au continuat si la Canal cu studentii, elevii si muncitorii având condamnări mici. Acestia au fost dusi la Pitesti, Târgsor si Gherla si supusi la aceleasi metode de tortură, pentru a recruta dintre ei sefi de echipe si brigadieri. Cei recrutati prin aceste torturi trebuiau să constrângă, prin groază si teroare, pe cei ce munceau.

Pentru noi, cei de la muncă silnică si o parte din temnita grea, se pregăteau alte încercări: minele de plumb din Maramures si atelierele groazei de la Gherla.Tortura care ni s-a aplicat în ultimele luni, înainte de a pleca din Pitesti, a fost tipică monstrului bolsevic Macarenko.

Metoda opera strict psihologic. Cum stăteai pe prici în pozitia fixă, îti treceau prin minte fel de fel de gânduri, dintre care, pe unelele consideram de-a dreptul ispite diavolesti, pe care le aveam si în conditii normale. Acum însă, nu mai aveam nici o putere de a ne controla si a le alunga de pe ecranul constiintei.

De pildă, unul din comitet, mai posedat decât tine, se oprea brusc în fata ta si, prin surprindere, te întreba la ce te gândeai. La această întrebare, gândurile satanice se amestecau si se învălmăseau în constiinta ta în asa hal cu alte gânduri, că de multe ori nici nu stiai ce să spui; parcă ti-ar fi luat cineva mintile. În această dezordine de gânduri, fiind lipsit de cea mai elementară vointă, se ajungea la următoarele situatii:

– dacă îti spuneai gândul si acesta nu era împotriva demascărilor, ci pe linia lor, scăpai de ciomăgeală, pentru că fata ta nu trăda neliniste;

– dacă te ascundeai, se vedea pe fata ta o paloare si, în cazul acesta ciomăgeala era sigură, tu fiind considerat în continuare un mare bandit;

– dacă ziceai că nu te gândesti la nimic, si în acest caz mimica îti trăda minciuna, erai din nou considerat un mare bandit, nesincer si înrăit, foarte periculos chiar, iar ceea ce te astepta era o tortură insuportabilă.

Rareori s-a găsit printre noi vreunul care să fi scăpat de ciomăgeală, în intervalul de o lună, cât a durat această tortură pentru „citirea” gândurilor.

Surprinzător: memoria era singura facultate psihică ce ni se păstrase atât de ascutită. Fără să vrei, îti veneau uneori în minte fapte si evenimente de care parcă niciodată nu luasesi cunostintă.

Memoria noastră fusese „măturată”, se smulsese din ea, prin torturi, tot ceea ce timpul asezase acolo, linistit si ordonat. Compartimentul de date era acum atât de golit, încât semăna cu o locuintă de unde hotii furaseră totul, până la ultimul capăt de ată. Ce să mai pui în loc, când nu mai aveai nimic de pus?

„Citirea gândurilor” a încheiat tortura prin care trecusem timp de nouă luni, conform amenintării:

„O să vă citim si o să vă cunoastem si gândurile”.

Sufletele noastre erau schilodite si înfrânte iar noi ne manifestam si ne comportam ca niste roboti. Parcă nu mai era nimic viu în noi, iar omul rational dispăruse si el de mult din lăuntrul nostru.

Din când în când însă se mai ivea totusi câte o licărire ratională în sufletele noastre. Aceasta însă ne îngrozea, pentru că prăbusirea ce-i urma era inevitabilă.

Şi de aceea afirm cu toată convingerea că tortura continuă, intensă si fără nici o perspectivă pentru cel torturat, duce la distrugerea a tot ce are fiinta umană mai de pret. Dacă pe scara duritătii, încadrarea este de la 1 la 10, la fel si puterea noastră de rezistentă, de răbdare a torturilor, s-a înscris pe o scară tot de la 1 la 10. Şi, dacă punctele de topire ale metalelor se înscriu de la 0 la mii de grade, toate topindu-se în final, acelasi lucru s-a întâmplat si cu noi, cei ce am trecut prin demascările din Pitesti si Gherla.

Ţinând cont de toate acestea, constatăm că bunul simt nu ne mai permite să-l judecăm pe cel ce a trecut aceste probe. Unii au cedat numai când l-au văzut pe altul plin de sânge si schilodit în bătăi, fără ca ei însisi să fi luat vreo palmă. Altii au cedat după o palmă sau după o bătaie bună, altii după sute de bătăi, altii sau sinucis sau au înnebunit iar altii au fost ucisi.

Unii au cedat după o zi de tortură, altii după o lună, altii după ani. Toti am fost însă topiti, în termeni comunisti „muiati”, conform afirmatiei:

„De beton armat să fiti, si tot o să vă muiem”. Cum să nu ne „topim”, când carne nu mai aveam iar ciolanele ne erau umflate si înnegrite de ciomege?

Rezultatul acestei experiente a fost că s-a ajuns la „citirea gândurilor”. Ciudătenia a constat în aceea că majoritatea dintre noi nu mai puteam spune la ce ne gândeam, ce fel de gânduri aveam si dacă erau sau nu conforme cu demascările.

Unii, mai ales cei din grupul mistic, spuneau că se rugau, altii că se gândeau acasă, iar altii spuneau fel de fel, unele mai năstrusnice ca altul. Dificultatea, de neconceput si de neînteles, a cunoasterii gândurilor proprii, consta în faptul că, după atâtia ani de chinuri, nu mai puteam exprima sau explica ceva, ca să ne facem întelesi.

Atât eu, cât si camarazii mei, am văzut cu ochii nostri că nu ne mai puteam controla expresia fetei, care ne trăda întotdeauna gândurile pe care nu mai reusea să le mascheze. În momentul când posedatul te tortura si se uita în ochii tăi, întrebându-te unde te gândeai sau ce gânduri aveai, dacă nu răspundeai sincer, el îti si observa pe fată gîndul pe care voiai să-l ascunzi. Nu mai aveai nici vointa si nici puterea să-ti opresti această exteriorizare, si atunci se stia precis dacă spuneai sau nu adevărul.

Aceasta a fost ultima fază a nebuniei colective pe care am trăit-o toti cei care am trecut prin demascări. Iar rezultatul acestei „citiri” a gândurilor, prevăzute de Nicolski si profetite nouă deŢurcanu, a fost neîncrederea totală în cel de lângă tine.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii