Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Noaptea de Crăciun -respectiv cea dinspre ziua de Crăciun- răsuna de colinde, de clopoţei şi de vocile colindătorilor (din oraşul Piteşti) a trecut cu greu. Trăiam în aceeaşi atmosferă de supra-înghesuială în care, pe de-o parte erai obligat să stai culcat, iar pe de altă parte nu puteai să stai nici pe spate, nici în altă poziţie comodă, fiind atât de înghesuiţi, încât ne auzeam respiraţia şi se amestecau transpiraţiile.

Sarabanda vergelelor metalice lovite într-un anumit fel de gardieni anunţa deşteptarea în ziua de Crăciun.

Nu-mi amintesc dacă aveam posibilitatea de a ne spăla cât de cât mâinile şi faţa, întrucât chiuveta din cele două WC-uri era mai mult iluzorie pentru noi cei aproximativ 100 de oameni.

Am respirat cât de cât uşuraţi când am început să ne mişcăm şi să ne spunem în gând rugăciunea. [...]

În sfârşit sosi şi terciul (sau apa colorată) din ziua de Crăciun 1949...

Am început să ne strângem mâinile unii altora cu urările cuvenite acestei datini şi culmea, observam cum din rândurile reeducaţilor se strecurau din ce în ce mai mulţi.

Ce gest fratern! mi-am zis... Uite că până şi reeducaţii simt nevoia ambianţei frăţeşti în această zi a bucuriei -cum se mai numeşte ziua de Crăciun-.

Deodată -brusc- un semnal, un strigăt şi sunt lovit fără să apuc să văd de cine peste ochi, în cap, în burtă,... parcă s-ar fi prăvălit cerul în jurul meu. Gemete, urlete... Văd cum unii cad la pământ. Simt cum cad şi eu şi nu mai ştiu nimic.

Într-un târziu mă trezesc cu mâna lui Silviu Murgu pe frunte -şi el plin de sânge- realizând că suntem mai mulţi îngrămădiţi sub priciul de la camera 4 Spital.

Ce s-a întâmplat ? Nu puteam realiza. Simţeam cum sunt tras de picioare în urlete:

- Ieşiţi afară, bandiţilor! La lumină, să fiţi văzuţi!

Suntem scoşi de sub prici toţi cei bătuţi, iar în cameră, la lumina zilei, gardienii cu bâte în mână se uitau la noi. Printre ei îi recunosc pe Ţurcanu, Sobolevschi, Popa Ţanu şi mulţi alţii...

Culmea! Iată şi figurile lui Cori Gherman, Nuti Pătrăşcanu, Burculeţ şi alţii pe care-i credeam că sunt alături de noi.

- Au vrut să ne omoare legionarii! striga Ţurcanu adresându-se gardienilor. Atunci un alt râpâit de bastoane, ciomege, poate chiar răngi, lovituri de cizme s-au abătut asupra noastră.

Regizarea a fost mai mult decât puerilă, dar specifică ideologiei comuniste pentru aplicarea terorii prin orice mijloace.

Dacă scăpase vreun centimetru de pe noi neînvineţit de fraţii noştri, gardienii ne-au acoperit într-o baie de sânge.

Nu înţelegeam, nu realizam de ce se întâmplă aceste lucruri tocmai în această zi a bucuriei, a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ?

Nu aveam cu ce să ne oblojim rănile, care rămăseseră deschise şi sângerau.

Era deja către seară. Nici vorbă de mâncare în aceazi. De altminteri, cine ar fi putut mânca?

Unii dintre reeducaţi au rămas printre noi ca să ne păzească. Ceilalţi s-au strâns în partea opusă şi începuseră să cânte un marş comunist pe care îl repetau neîncetat.

- Banditilor! tună vocea lui Ţurcanu. O să spuneţi tot; o să vărsaţi din voi tot ce n-aţi spus la securitate. (Termenul întrebuinţat de Ţurcanu era acela de borât: "O să borâţi tot ce aveţi în voi"). Aceasta-i treaba voastră acum: să vă scormoniţi minţile. Să nu mai rămână nimic din ce ar putea periclita securitatea statului comunist.

Eram cu adevărat distruşi. Bătaia gardienilor ne-a confirmat că nu mai aveam cui -pe acest pământ- să ne adresăm. Ne-am simţit abandonaţi în mâinile acestor călăi.

Şi totuşi era ziua de Crăciun. Ziua în care S-a născut Pruncul Iisus, dar pentru noi era o Vinere Mare, Vinerea Calvarului şi a deznădejdii.

Un strop de lumină -parcă- m-a întărit un pic la gândul că Iisus pe Cruce a fost -până şi El- în deznădejde... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să fie...

O altă avalanşă de lovituri s-a năpustit asupra noastră. De data aceasta îl văd desluşit pe Cori Gherman izbindu-mă cu putere.

- Cum, şi tu ?...

- Gura, banditule! Te cunosc bine! Să spui tot, tot ce n-ai spus la securitate. Să nu mai rămână nimic în tine.

Se amestecau loviturile lui Ţurcanu cu ale lui Sobolevschi, Burculeţ, Nuti Pătrăşcanu... Cu toţii loveauîn nişte fiinţe rănite de moarte, neputincioase. Eram zdrobiţi şi trupeşte şi sufleteşte.

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii