Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Iată începutul demascărilor de la Pitesti.

A circulat zvonul, în preajma demascărilor, cu o zi-două înainte de începerea lor, că în noaptea de 10 decembrie Ţurcanu Eugen, Popa Alexandru, zis Ţanu, Mărtinus, Cantemir si încă alti trei al căror nume nu l-am aflat, au fost scosi din închisoare si dusi într-un zăvoi de pe malul Argesului, unde li s-a spus că în acea noapte vor forma echipa care îi va împusca pe toti sefii legionari din închisoarea Pitesti. Întrebati dacă sunt de acord, au răspuns toti că sunt gata pentru această faptă.

 

Au fost dusi apoi la locul unde trebuia să aibă loc executia, li s-au distribuit arme si gloante, asteptând să vină victimele. Cei care au regizat această înscenare au fost convinsi că Ţurcanu si echipa lui erau hotărâti să execute orice ordin pe care l-ar fi primit. Primul pas era făcut; nu mai rămânea decât ca unealta pregătită să înceapă executarea planului.

Înainte de 10 decembrie au fost adusi în camera „4 spital”, de care am mai amintit, în jur de 30 de studenti, dintre vârfuri, majoritatea legionari, precum si grupul lui Ţurcanu: Popa Ţanu, Mărtinus, Livinschi, Leonida, Prisăcaru, Cantemir, Virgil Bordeianu si câtiva elevi de la Câmpulung Moldovenesc. Ţurcanu si grupul lui nu s-au descoperit că ar fi fost reeducati, dimpotrivă, îl bârfeau pe Bogdanovici si pe cei care aderaseră la reeducarea de la Suceava, cu intentia de a-i trage de limbă pe cei din cameră, ca să vadă în ce ape se scăldau.

Cum totul era regizat, Ţurcanu a provocat un scandal si a început încăierarea între grupul lui si ceilalti studenti. În timpul încăierării s-a spart un geam. Acesta era semnalul pentru administratie să intervină. S-a bătut la usă si în momentul următor, directorul Dumitrescu si locotenentul Marina, cu vreo 30 de gardieni, au pătruns în cameră. Directorul si ofiterul politic Marina au tras cu pistoalele în tavan, iar gardienii, cu ciomege, vine de bou si centiroane, s-au năpustit asupra studentilor să-i facă una cupământul.

Nu se mai stia dacă erau oameni vii sau cadavre. N-a fost deajuns atât, ci au fost scosi cei nereeducati pe coridor, iar grupul lui Ţurcanu si gardienii au început din nou să-i bată atât de crunt, că nu erau decât bălti de sânge pe jos.

Studentii legionari, alesi dintre vârfuri, au fost dusi apoi în celulele mortii de pe capul T-ului si chinuiti de Ţurcanu, peste un an de zile, cu cele mai cumplite si sălbatice torturi.

Iată câteva nume dintre acesti martiri: Pop Cornel, Măgirescu Eugen, Popescu Aristotel, Păvăloaia Constantin, Pătrăscanu Nuti, Caziuc, Voinea Octavian, Şoltuz Laurentiu, Juberian, Parizianu Gheorghe, Străchinariu Constantin, Dan Lucinescu etc. Asa se explică prăbusirea acestor camarazi, cu exceptia lui Parizianu. Ei nu pot fi judecati: când acuzi pe cineva, trebuie să te situezi în pozitia lui, iar când este vorba de tortură, să mărturisesti cinstit dacă ai fi putut suporta supliciul pe care l-a suportat cel pe care îti arogi dreptul să-l judeci.

Începând cu această dată, directorul Dumitrescu si Marina nu si-au mai exercitat rolul; cel care conducea închisoarea era Ţurcanu.

El avea dublura cheilor de la toate camerele si celulele închisorii. L-am văzut de zeci de ori, cu smocul de chei în mână, autoritar si temut, băgând groaza până si în gardieni.

Demascarea de la Pitesti a durat de la 10 decembrie 1949 până în luna septembrie 1951. Acesti tineri care au fost izolati, numai Dumnezeu stie ce suferinte au îndurat, luându-li-se si posibilitatea de a se sinucide.

Din 10 decembrie 1949, administratia si gardienii din închisoarea Pitesti au dispărut de pe scenă. Singurul actor care a jucat piesa a fost Ţurcanu. Numai el încuia si descuia, numai el dădea ordine gardienilor. El si stăpânii lui, generalul Nicolski si colonelul Zeller. Nimic nu se misca, fără ca acestia să stie ce se petrece. În noaptea de 10 decembrie 1949, multi dintre noi, de pe celelalte sectii, am auzit zgomote, dar n-am putut întelege ce se întâmplă.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii