Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Se apropiau Sfintele Pasti, pe la sfârsitul lui aprilie. Iar noi ne pregăteam să sărbătorim primul Paste în închisoare. Camarazii arestati de pe timpul lui Antonescu memoraseră un repertoriu bogat din poeziile lui Radu Gyr. Ne-am pus să le învătăm pe de rost.

Iată începutul demascărilor de la Pitesti.

A circulat zvonul, în preajma demascărilor, cu o zi-două înainte de începerea lor, că în noaptea de 10 decembrie Ţurcanu Eugen, Popa Alexandru, zis Ţanu, Mărtinus, Cantemir si încă alti trei al căror nume nu l-am aflat, au fost scosi din închisoare si dusi într-un zăvoi de pe malul Argesului, unde li s-a spus că în acea noapte vor forma echipa care îi va împusca pe toti sefii legionari din închisoarea Pitesti. Întrebati dacă sunt de acord, au răspuns toti că sunt gata pentru această faptă.

 

Săvârșirea mucenicului care a fost răstignit de perete în ziua de CrăciunS-a lăsat o tăcere apăsătoare până ce s-a deschis uşa şi cineva a fost împins înăuntru cu lovituri şi înjurături:

- Banditule, altădată ai să mori în beci!

Aşa a apărut Ion, colegul de pat care-mi vorbise azi noapte despre torturile din camera 4 Spital. Înscenarea era de prost gust şi nimeni n-a crezut-o. Ion a aşteptat seara şi mi-a povestit acestea:

- M-au dus la comitetul de reeducare unde-mi făcusem autodemascarea. Trebuia să le dovedesc sinceritatea. Mi s-a dat nişte hârtie ca să scriu tot ce am auzit şi am văzut aici. Ar fi trebuit să fiu readus într-o oră, dar s-au petrecut evenimente mari, neprevăzute, care m-au ţinut acolo până târziu. În timp ce scriam s-a auzit un zgomot puternic. Am fost îmbrâncit în camera 4 Spital. Pe sală am văzut un inspector înconjurat de o gardă puternică.

Deci, începutul "reeducării" a pornit cu şase inşi în fruntea cărora s-a găsit Țurcanu. Pe măsură ce creierele erau "spălate", cu oamenii compromişi şi transformaţi în fiare, Țurcanu şi-a mărit echipa de roboţi. Aceştia executau orice ordin cu o fidelitate de neimaginat. Numărul roboţilor creştea cu fiecare tânăr care se prăbuşea.

Noaptea de Crăciun -respectiv cea dinspre ziua de Crăciun- răsuna de colinde, de clopoţei şi de vocile colindătorilor (din oraşul Piteşti) a trecut cu greu. Trăiam în aceeaşi atmosferă de supra-înghesuială în care, pe de-o parte erai obligat să stai culcat, iar pe de altă parte nu puteai să stai nici pe spate, nici în altă poziţie comodă, fiind atât de înghesuiţi, încât ne auzeam respiraţia şi se amestecau transpiraţiile.

Sarabanda vergelelor metalice lovite într-un anumit fel de gardieni anunţa deşteptarea în ziua de Crăciun.

Asa cum n-am uitat Crăciunul lui 1948 de la Suceava, tot asa nu-l voi uita niciodată pe cel din 1950 petrecut în camera 3 subsol.

Eram atât de deshidratati si de slăbiti în urma însetării, că păream mai degrabă niste umbre, decât oameni. Dacă până atunci torturile administrate prin bătăi si însetare nu atinseseră încă degradarea absolută, ceea ce voi mărturisi în continuare avea să intre în domeniul patologiei, iar satanizarea să atingă paroxismul.

A doua zi de Crăciun se deschide uşa brusc şi apare directorul Alexandru Dumitrescu încruntat şi cu un ciomag în mână.

Ţurcanu raportează că legionarii au sărit la reeducaţi ca să-i omoare, deoarece vor să se reeduce!

 

Paștile din 1951...

Eram siguri că, după vizita lui Ţurcanu, Zaharia va veni cu o nouă metodă de tortură.

După masa de seară, Zaharia s-a întors ca un taur înfuriat şi şi-a debitat repertoriul lui muzical. A ales zece dintre noi şi, împreună cu cei din comitet, ne-a aplicat legea „dragostei lui Gheorghiu”.

Apoi, ne-a fixat o nouă poziţie pe priciuri: în loc să ţinem mâinile pe genunchi, trebuia să le ridicăm în sus, pe lângă cap. După bătaia primită, abia ne mai puteam mişca, iar prin ținerea mâinilor în sus în poziţie fixă, surescitarea nervoasă se intensifică în aşa măsură, încât era imposibil de suportat.

Atunci ne-am convins cu toţii că, până la urmă, nu vom putea răbda şi nu vom avea de ales decât să ne lepădăm de Mişcarea Legionară sau să înnebunim. (...)

După insuportabile chinuri fizice si de constiintă, nu mai aveam nimic de ascuns si nici resurse fizice si morale ca să mai putem rezista torturilor.

În timpul torturii morale au continuat si torturile fizice, până când, pentru cei cu muncă silnică si temnită grea, declaratiile publice în celulă si cele scrise în camera 4 spital erau pe terminate.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii