Deși pe mai multe planuri, inclusiv cel juridic, România păstrează încă multe sechele ale trecutului comunist, cel puțin pe plan moral condamnarea solemnă a acestuia în 2006 dădea impresia că pagina s-a întors definitiv. Deși nu avut asentimentul întregii clase politice, președintele Traian Băsescu a reprezentat voința națiunii și adevărul istoric când a declarat comunismul ca "ilegitim și criminal " datorită cortegiului imens de crime, abuzuri și nedreptăți cu care acest regim impus din afară a lovit poporul român timp de 4 decenii. Deși a rămas un act simbolic, lipsit aproape total de consecințe practice, această condamnare a comunismului ne-a ridicat în ochii lumii civilizate și ne-a dat speranța că, în sfârșit, minciuna s-a prăbușit, reperele s-au schimbat, conștiința românească poate respira liber și se pot pune bazele unui nou început prin recuperarea valorilor autentice ale identității românești și integrarea legitimă în concertul universal.

Se pare însă că la noi nimic bun nu ține mult. Legea anti-legionară (putem să-i spunem liniștit anti – românească) care mișună ca o cârtiță prin beciurile Parlamentului, ținută la secret pentru a împiedica orice dezbatere liberă și a o face votată la grămadă ( profitând evident de oportunismul și lașitatea unor lideri politici dar și de ignoranța dirijată a majorității aleșilor), va constitui primul mare pas înapoi, cu consecințe negative mult mai largi decât pare la prima vedere.

În primul rând această lege va fi un atentat la libertatea de exprimare - opinii istorice, politice, morale sau religioase vor deveni caz penal fiind considerate, la bunul plac al noii "poliții intelectuale" drept apologie a unui fenomen indezirabil, sau drept sfidarea unor subiecte tabu în care adevărul istoric nu va mai fi rezultatul unor cercetări pe bază de documente, mărturii, analize – inclusiv controverse – ci va fi pur și simplu impus prin lege. Vom vedea pe baza acestei legi publicații suspendate, comemorări interzise, monumente demolate, personalități românești denigrate sau chiar autorități civile urecheate pentru că au lăudat pe cine nu trebuia? Foarte probabil. Vom vedea persoane condamnate la închisoare sau la amenzi care să le ruineze pe toată viața? Posibil. Jigniri la adresa demnității românești au fost posibile și până acum (două exemple mai cunoscute – retragerea cetățeniei de onoare acordate la Tg. Ocna lui Valeriu Gafencu sau atacurile la adresa lui Mircea Vulcănescu la București) dar cu această lege se merge mult mai departe. Statul român face un pas mare spre totalitarism.

În al doilea rând, printr-o asemenea lege însăși condamnarea comunismului este pusă sub semnul întrebării. Mai este comunismul "ilegitim"? Dacă Mișcarea Legionară care a combătut radical și constant pericolul comunist dând pentru aceasta zeci de mii de jertfe reprezintă răul absolut atunci prin contrast poate că bolșevismul n-a fost chiar atât de rău. A fost ilegitim pentru că a fost impus de o putere străină? Corneliu Zelea Codreanu spunea în1936 că dacă trupele rusești vor intra în România nu vor pleca de aici până nu ne vor sataniza! A avut dreptate sau nu? Condamnarea totală (inclusiv penală) a principalei forțe anticomuniste duce automat la reabilitarea cel puțin parțială a comunismului.

Mai este comunismul "criminal "? Dacă zecile de mii de legionari (și un număr și mai mare de simpatizanți) care au fost chinuiți și batjocoriți la Aiud, Pitești, Gherla, Sighet, Canal și alte sute de locuri de groază (mulți zăcând și azi în morminte fără cruci) sunt automat și veșnic osândiți neavând dreptul la nicio recunoștință din partea națiunii atunci nu cumva călăii au avut dreptate? Mai este regimul comunist "criminal" când el n-a făcut decât să curețe țara de teroriști, fasciști, rasiști, asasini notorii , elemente descompuse, etc – toate aceste epitete mincinoase fiind regulat folosite la adresa legionarilor? N-a fost Partidul Comunist atunci salvatorul și binefăcătorul națiunii? Mai interesează pe cineva că printre legionari se aflau sute de cadre universitare, mii de preoți, alte mii de studenți și elevi și că majoritatea n-au dat în viața lor nici măcar o palmă cuiva? Ba mai mult, și-au ajutat și îngrijit colegii de celulăne-legionari ( unii chiar evrei), inclusiv unii vinovați personal de abuzuri contra lor în regimurile precedente? Iubirea de aproapele și sfințenia creștină constituie repere negative pentru România de azi?

Ni se va spune fără îndoială că Mișcarea Legionară nu epuizează rezistența anticomunistă, că au existat și țărăniști, liberali, social – democrați, monarhiști, etc., care s-au opus și au suferit în închisori dar ei au făcut-o în numele democrației , au fost mereu de partea Occidentului, etc.. Categoric așa este, regimul comunist a persecutat persoane de toate orientările politice (inclusiv din propriul partid!) sau chiar fără identitate politică clară, pe motive reale sau inventate – suferința tuturor este demnă de respect, chiar dacă partidele respective au conștientizat târziu pericolul, nevrând să creadă că anglo- americanii ne-au abandonat.

Singurii însă care au fost într-un număr semnificativ au fost național – țărăniștii, dar aceștia au fost mai peste tot alături de legionari, au dus aceeași luptă și au avut aceeași soartă. De exemplu, în Maramureș, cel mai puternic grup de rezistență armată a fost condus de frații Popșa, Vasile fiind legionar iar Ion național – țărănist (primul – ucis de Securitate, al doilea – mort în închisoare). Ar fi nedrept și absurd să se spună ca lupta unora a fost "democratică" iar a altora "nedemocratică"!

În general când se vorbește în România despre rezistența "democratică" la comunism se aduce în față figura lui Iuliu Maniu. El este unanim acceptat azi ca model pozitiv (deși verticalitatea și seriozitatea sa nu au fost însoțite de o viziune politică realistă). Dar cât va mai rezista Iuliu Maniu ca erou pozitiv ? Dacă legionarii sunt răul absolut, atunci Maniu are păcate de neiertat ! A făcut cu ei pactul de neagresiune din 1937, a luat apărarea lui Corneliu Zelea Codreanu la procesul din 1938, a fost lăudat nu o dată în documentele legionare! Și mai mult, a dat mâna cu Antonescu la proces în 1946, cu Antonescu cel acuzat (azi) de a fi ucis 250.000 de evrei înTransnistria !Dar regele Mihai ? Ce va spune când i se va reaminti că a avut prieteni apropiați legionari, că a patronat statul național-legionar, că l-a decorat pe Horia Sima, etc.? S-au uitat toate prin actul de la 23 august 1944 ? Nu e sigur. Și lista celor cu "pete" la dosar ar putea continua... Cei care stau astăzil iniștiți zicând că legea anti-legionară pe ei nu-i afectează ce garanție au că nu va urma valul al doilea de incriminări și epurări ideologice ? Locul pozitiv în istorie nu e garantat nimănui dacă conștiința românească doarme și fiecare gândește sectar și nu național!

În concluzie, cine demonizează Mișcarea Legionară lovește direct sau indirect în toată rezistența anticomunistă și amputează o mare parte a memoriei naționale și a identității românești creștine. Rezultatul? Vom fi un popor mutilat sufletește cu creierul spălat. Iar comunismul va fi reabilitat în fața istoriei. Primul pas în acest sens se face acum sub ochii noștri. Oare dintre marile voci ale gândirii și culturii naționale actuale va avea cineva curajul să ia atitudine? Acum, pâna nu e prea târziu?

(Pr. (greco-catolic) Marius Vișovan - RostOnline)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii