Închisoarea Suceava
(sâmburele reeducării)

"Aici, la poarta închisorii Suceava, mi s-au tăiat aripile avântului și dorului de viață, având în față numai hidoșenia infernului comunist.”

Destinata pentru: studenți

Funcţionează până în anul:

Conducerea închisorii:

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cuvântul reeducare avea, pentru mine, un continut atât de sinistru, încât nu reuseam să mi-l explic. Adică, cum să mă reeduc? Şi ce să reeduc în mine? Să-mi schimb modul de viată, să renunt la gândirea mea, să renunt la credinta mea, la conceptia mea despre lume si viată, să renunt la visul meu, la lupta mea? Ce să alung din mine? Credinta în Dumnezeu si dragostea mea pentru El? Să înlocuiesc Evanghelia Lui cu ideologia proletară, dragostea pentru aproapele cu ura si lupta de clasă, adevărul cu minciuna, sinceritatea cu ipocrizia, armonia cu teroarea, mila cu violenta? Să-L alung pe Dumnezeu din sufletul meu si în locul Lui să instalez partidul? Să-mi urăsc si să-mi „torn” familia si prietenii, să trăiesc starea de groază, de frică, de neîncredere, bănuiala si nesiguranta? În concluzie, să renunt la mine, să înlocuiesc totul cu stăpânirea satanei, să mă închin si să-i slujesc lui, adulând partidul, ca pe noul dumnezeu, să adopt religia comunismului – religia celui rău.

Cei care ar putea da informatii certe si ar scoate la lumină acest joc satanic nu mai sunt: Ţurcanu, executat de stăpânii lui, si Bogdanovici, ucis de Ţurcanu. De aceea, începuturile reeducării rămân cu totul necunoscute.

Ce s-a auzit însă si ce se stie? În vara sau în toamna lui 1948, s-a aflat în închisoare că Bogdanovici a avut un vorbitor, după spusele unora si ale lui Popa Ţanu (care era în celulă cu mine).

Vorbitorul însă nu fusese solicitat de el, ci înlesnit de cabinetul de partid Suceava si aprobat, bineînteles, si de la Bucuresti. Un vorbitor cu tatăl, care era prefect de Botosani în acea vreme. Se zvonea că acest vorbitor a avut loc numai între tată si fiu, fără ca alte persoane să fie de fată. În urma acelei discutii a luat nastere începutul reeducării de la Suceava.

Cum în comunism nimic nu se putea face întâmplător, ci regizat si pus la punct în cele mai mici detalii, si acest vorbitor fusese aranjat din timp.Tot din aceleasi zvonuri se mai spunea că tatăl lui Bogdanovici si-a implorat fiul să renunte la conceptia lui politică si să facă totul pentru a se salva fizic.

S-a aflat de la ajutoarele lui Bogdanovici (intimii lui) că, până la arestarea sa, el nu se întelegea cu tatăl său în materie de politică, deseori mama lui fiind aceea care intervenea să-i împace.

Se pune însă întrebarea: de ce Bogdanovici a luat ocondamnare atât de mare, dacă acceptase să înceapă reeducarea? După cele descoperite în demascările de la Pitesti si mărturisirile celor ce fuseseră acolo, nu el ar fi fost totusi initiatorul reeducării de la Suceava, pentru că, potrivit conceptiei sale, reeducarea trebuia să fie un act voit si consimtit si nicidecum un act de constrângere si de violentă. Dacă ar fi admis violenta, s-ar fi reabilitat si nu ar fi fost ucis. Cititorii îmi vor ierta faptul că anticipez, dar ceea ce mărturisesc este strâns legat de începutul reeducării de la Suceava si deci de cazul Bogdanovici.

***

Bogdanovici fusese seful Universitătii din Iasi, cu Facultătile de Drept, Litere si Filozofie, Ştiinte (Matematică, Fizică si Geografie). Medicina, Farmacia si Politehnica erau aparte, iar seful întregului Corp Studentesc Legionar fusese Neculai Simionescu, student la Drept.

Era de la Soroca, din Basarabia, iar în refugiul din 1940-1941, avea doar 12 ani. Din vara lui 1941, până în primăvara lui 1944, locuise la Soroca.

Nu el l-a denuntat pe Ţurcanu, cum au afirmat unii, fără a cunoaste adevărul, ci Ştefan Caciuc, coleg de clasă si de liceu la Câmpulung Moldovenesc si, mai apoi, coleg la Facultatea de Dreptdin Iasi.

Ţurcanu a făcut parte din F.D.C. numai în 1940-1941 si, după ianuarie 1941, nu a mai activat în Miscarea Legionară. În 1940 avea numai 14 ani.

Ţurcanu stia de activitatea legionarilor de la liceul din Câmpulung Moldovenesc, până în 1944. După aceea, a terminat liceul si s-a înscris la Facultatea de Drept din Iasi. Era căsătorit si nu frecventa cursurile, prezenta fiind obligatorie doar la examene.

Asa că, la Iasi, convorbirea cu Ţurcanu n-a avut-o Bogdanovici, ci Ştefan Caciuc. S-au întâlnit în 1946, cu ocazia unor examene, si Caciuc l-a întrebat pe Ţurcanu de ce nu vine la cursuri. Acela i-a răspuns că era căsătorit si că se ocupa de alte treburi. Întrebat din nou, care este atitudinea lui politică si dacă mai avea vreo legătură cu legionarii, răspunsul lui Ţurcanu a fost limpede, că nu vrea să mai aibă vreo legătură cu legionarii si că nu-l mai interesează această problemă.

„Ce faceti voi, vă priveste, eu sunt comunist! Sunt prieten cu fratii lui Emil Bodnăras si acestia mă sustin si mă ajută să fac carieră în diplomatie. Asa că aceasta este ultima dată când mai vorbesc si mă întâlnesc cu tine”, a relatat Caciuc. N-a precizat însă, dacă Ţurcanu ia spus sau nu că îsi începuse activitatea legionară în cadrul C.S.L.Iasi.

Din aceste discutii cu Ţurcanu reiesea însă că el devenise comunist (poate chiar înainte de 1944), datorită relatiilor cu fratii Bodnăras. Şi un lucru rămâne limpede: la ora când Caciuc a discutatcu Ţurcanu, acesta avea promisiuni de carieră politică. Şi, mai spune Caciuc, aflat tot de la Ţurcanu, că în toamna lui 1948, când a fost arestat, el era pregătit de Ana Pauker, Ministru de Externe atunci, care voia să-l trimită ambasador în Iugoslavia.

Arestarea lui Ţurcanu se datora astfel unei greseli de neiertat a lui Ştefan Caciuc, care a declarat la anchetă, fără să fi fost fortat sau întrebat, despre cele discutate cu Ţurcanu, motiv pentru care acesta din urmă a si luat sapte ani de închisoare.

L-a denuntat pe Ţurcanu, spunea el, pur si simplu din necaz, la mijloc fiind o intrigă amoroasă privind fata cu care se căsătorise Ţurcanu.

Martorii oculari au asistat la cearta dintre cei doi, când, după procesul de la Suceava, Caciuc i-a spus lui Ţurcanu că sapte ani vor trece ca mâine; să fie multumit că nu a luat zece.

Asa se explică faptul că Ţurcanu a apărut la închisoarea din Suceava doar toamna târziu, când anchetele erau pe terminate. Odată Ţurcanu arestat, comunistii s-au gândit să-l folosească drept instrument pentru ceea ce avea să se întâmple mai târziu la Pitesti si Gherla.

Vorbitorul lui Bogdanovici cu tatăl său a avut loc înainte de arestarea lui Ţurcanu. Asa că s-ar putea că delegatii comunisti de la Bucuresti, care coordonau si verificau anchetele si declaratiile din închisoarea Suceava, dând de declaratia lui Caciuc în legătură cu Ţurcanu, să fi anuntat ei partidul. Şi, în urma acestei sesizări, partidul ar fi dat dispozitie de la Bucuresti prefectului Bogdanovici, să aibă o discutie cu fiul său, pentru ca actiunea lor să fie dusă pe două planuri. Unul, pus în aplicare de Bogdanovici-fiul, care rezistase cu toată tortura la care fusese supus (avea responsabilitatea unei Universităti întregi); în timpul anchetei am fost si eu confruntat cu Bogdanovici si am văzut cu ochii mei, pe fata si corpul lui, cu câtă sălbăticie fusese torturat. Cel de al doilea era actiunea directă a luiŢurcanu.

Prin Bogdanovici-fiul se urmărea distrugerea unitătii tinerilor legionari, studenti si elevi, verificându-se prin aceasta cine rămânea pe pozitie fermă si cine se îndoia, îndoielnicii putând eventual trece de partea reeducării initiată si controlată de cabinetul de partid Suceava. Bogdanovici nu a fost decât victima si unealta prin care comunistii si-au pus în aplicare planul de a distruge unitatea tineretului legionar, semănând neîncrederea, suspiciunea si îndoiala.

În general acest plan si-a atins scopul; tinerii, în naivitatea lor, necunoscând ideologia comunistă, au crezut în momelile pe care le întindeau comunistii, devenind victime usor de manevrat.

Nu cunosc exact data când a venit Bogdanovici la Pitesti; ceea ce este sigur însă, e că aceasta s-a întâmplat înainte de 10 decembrie 1949, dată la care 90% dintre studentii legionari si nelegionari din tară au fost adusi la închisoarea din Pitesti.

Când a început reeducarea la Pitesti, Bogdanovici nu a fost ucis imediat, asa cum au fost ucisi alti studenti legionari ci, după sistemul comunist aplicat si lui Pătrascanu, l-au chinuit până în iarnalui 1951. Cel care l-a denuntat a fost Popa Alexandru (Ţanu), colegul si prietenul lui de la Soroca. Ţurcanu l-a tinut în viată pe Bogdanovici, la ordinele lui Nicolski si la cererea rusilor, pentru ca acesta să declare tot ce stia despre activitatea tinerilor legionari din tară, precum si a celor din Basarabia.

După arestare, în urma declaratiei lui Caciuc, planul elaborat de Moscova sau de ocultă pentru distrugerea tineretului legionar a fost pus în aplicare până în cele mai mici amănunte prin Ţurcanu.

Initial, el trebuia să fie condamnat la doi, trei ani. Şi totusi, a fost condamnat la sapte ani de închisoare corectională; condamnare cu tâlc, căci, tot după plan, Ţurcanu trebuia folosit în acest timp.

În cazul lui, se mai impun câteva precizări. În 1946, când avusese acea discutie cu Caciuc, Ţurcanu era comunist, făcea parte din biroul politic de la Iasi. Unii însă înclinau să creadă că, având legături cu fratii Bodnăras, acestia îl puneau să aibă legături si cu legionari, ca să-i observe. Oricum, Ţurcanu a fost arestat prin marea greseală a lui Caciuc.

După plecarea studentilor legionari cu mari condamnări de la Suceava la Pitesti, cei rămasi acolo au remarcat că Ţurcanu a lipsit un anumit timp din închisoare. Se bănuia că a fost dus la Bucurestisau chiar la Moscova, unde a semnat planul viitoarelor demascări de la Pitesti si Gherla.

Astfel că nu Bogdanovici a fost primul vinovat în acest complicat început. Bogdanovici, când a început reeducarea, credea probabil că face un joc politic – la rugămintea tatălui său – ca să se salveze fizic pe sine însusi si pe camarazii lui. De unde se vede limpede că nici el nu cunostea bolsevismul, desi era basarabean. A sfârsit până la urmă prin a fi ucis, la ordinul agentilor rusi, de cătreŢurcanu.

Odată Ţurcanu arestat, actiunea lui Bogdanovici a luat o altă turnură. Comunistii nu aveau nevoie atât de reeducare, cât voiau să scoată de la tineretul legionar ceea ce nu declarase la anchetă si, mai mult decât atât, tot ceea ce interesa Securitatea privind reactiunea din tară. Alt scop era distrugerea acestui tineret prin torturi si apoi folosirea lui în diverse planuri. Or, Ţurcanu, ca si alti comunisti, nu cunostea si nu întelegea subtilitatea acestei actiuni satanice. El era convins că, dacă îsi va duce misiunea la sfârsit si în cele mai bune conditii, comunistii îl vor scoate din închisoare si-l vor pune nu numai în pozitia în care fusese ci, probabil, direct în Comitetul Central; de unde si ideea ascensiunii lui politice.

Ţurcanu n-a înteles sau n-a vrut să înteleagă că orice miselie duce la alte miselii si mai mari. De aceea, după ce s-au folosit de el asa cum au vrut, stăpânii cu care lucrase până atunci au dispărut ,rămânând ca alti stăpâni să-i transfere, pe el si pe colaboratorii lui, de la Gherla la Jilava.

Acolo, izolati câte unul într-o celulă, ca să nu aibă legătură unul cu altul, au fost pusi să scrie cum au procedat, ce metode au folosit, cât timp au trebuit să-l tortureze pe fiecare tânăr până să cedeze, cum s-au comportat sefii legionari si ce metode li s-au aplicat celor ce nu au cedat. Până au fost terminate aceste rapoarte, în doi ani de lucru, s-au schimbat si stăpânii. Venind altii la conducere, acestia le-au pregătit procesul, servindu-se de propriile lor declaratii.

Şi când se asteptau să fie pusi în libertate, decorati si propulsati în posturi mari, stăpânii, în loc să-i felicite, să-i elibereze, le-au plătit nota, acuzându-i că, în complicitate cu cei din străinătate, au vrut să compromită si să ponegrească partidul. Numai că „banditii” n-au reusit să inducă în eroare partidul, care prin vigilenta lui a descoperit la timp complotul, urmând a-i pedepsi pe cei vinovati.

S-a zvonit apoi că ajutoarele lui Ţurcanu au vrut să-l linseze, dar au intervenit gardienii. Totul a fost bine regizat! Au fost izolati si tinuti până la proces, în cel mai mare secret; apoi, condamnati la moarte si după aceea executati prin împuscare.

Or să se întrebe unii cititori de unde stim toate acestea dacă n-am fost acolo. Răspunsul este simplu: un secret rămâne secret atât timp cât el este cunoscut de unul singur; când e cunoscut de două persoane, nu mai este secret. Voi reveni cu amănunte atunci când voi vorbi despre Ţurcanu si colaboratorii lui, în legătură cu Pitesti si Gherla.

Jocul cu satana este foarte periculos, pentru că cei care-l servesc, din colaboratori, devin victime. Satana nu are scrupule, nicicuvânt, nici morală, nici sentimente, ci numai un scop bine precizat: transformarea colaboratorilor în victime mai usor de manevrat.

Deci, pentru a preciza cine au fost autorii si cum a început reeducarea la Suceava, tin să spun că cei care au acceptat-o de bunăvoie au format si statul major al lui Ţurcanu la Pitesti si Gherla, făcând demascările. Aceiasi care au crezut că Miscarea Legionară era o afacere prin care ei ar fi putut să-si atingă scopurile de parvenire.

Pe toti acestia i-am cunoscut personal si un lucru am constatat la ei: acesti tineri, fie n-au avut timpul necesar, în conditii de ilegalitate, să-si facă educatia, fie au fost necinstiti de la început. Or, dacă în Biserică au fost „crestini” care au compromis-o, crezând în obrăznicia lor că-L înseală si pe Dumnezeu, de ce să ne mirăm că în toate colectivitătile umane, indiferent de natura si continutul lor, au fost si membri trădători, dezertori, lasi si interesati? Dar cum „un neam nu există si nu dăinuieste prin fricosi, lasi, dezertori si trădători, ci prin martirii, eroii si luptătorii lui” (Vasile Pârvan), asa si o colectivitate omenească nu dăinuieste prin acei ce s-au pus în slujba satanei, ci prin cei cinstiti din rândurile ei. Românul are o zicală: „Toate pădurile au uscăturile lor”. Tot astfel si asa-zisii „legionari” n-au fost decât niste unelte oarbe care, pentru intereselelor meschine, au acceptat un joc care le-a fost fatal.

Am afirmat si sunt convins că, înainte de a începe arestările plănuite de comunisti, adică din martie 1948, tot ceea ce s-a întâmplat în închisori, cu reeducarea de la Suceava si demascările de la Pitesti si Gherla, a fost impus, dirijat, controlat de oculta de la Moscova si de cea internatională, necrutându-se nimic pentru ca Miscarea Legionară să fie desfiintată.

Celor ce au aderat la Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (O.D.C.C.), pentru a avea conditii preferentiale – un blid de linte în plus, luat din tainul celorlalti – li s-a promis că vor fi scosi din închisoare si că partidul va face din ei activisti de frunte. Câtă naivitate, câtă lipsă de judecată si câtă credulitate puerilă!

Iată si câteva nume de legionari, care au aderat de bună voie la această actiune si care au avut un rol important în demascările de la Pitesti si Gherla. Afară de Bogdanovici, initiatorul si autorul reeducării de la Suceava (Ţurcanu n-a avut nici un rol aici, lucru dovedit la Pitesti), au fost Popa Alexandru, zis Ţanu, Mărtinus, Livinschi, Cantemir, Virgil Bordeianu si câtiva elevi din Iasi si Bucovina. Toti studentii si elevii legionari seriosi, cu condamnări mari, nu au aderat însă la Suceava la acest bâlci.

S-a vânturat, printre detinutii legionari si nelegionari, ideea că numai Ţurcanu si Bogdanovici au fost vinovati, pentru că au acceptat să facă această reeducare si demascare. Se ignora însă si se trecea cu vederea, de către cei necunoscători si naivi, faptul că planurile comuniste nu depind de persoane. Nu! Planul trebuia îndeplinit, indiferent de persoana care era folosită.

Deci, fie-mi permis ca, după atâtia ani de închisoare si după cele văzute, auzite si trăite de camarazii mei si de mine, să pot afirma cu toată certitudinea si cu argumente că nu Bogdanovici sau Ţurcanu au fost aceia care au initiat si dus la îndeplinire această reeducare si demascare. Nu, deoarece era bine cunoscut faptul că în regimurile comuniste nici o pasăre nu zboară fără ca partidul să nu stie aceasta.

Astfel că planul acestei reeducări odată conceput si definitivat de Moscova, uneltele lui puteau fi nu numai Bogdanovici si Ţurcanu, ci oricare alt nume: Ionescu, Popescu, Dunăreanu, etc. Persoane pentru a duce la îndeplinire acest plan se puteau găsi atâtea câte voia partidul. Trădători, lasi si oportunisti se găsesc oricând, pe toate drumurile.

Planul conceput de Moscova si de oculta internatională, privind tinerii legionari din închisorile din România, s-a gândit, s-a definitivat si s-a dus la îndeplinire, până în cele mai mici amănunte, de agentii rusi, în colaborare cu Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu si cu seful Securitătii, generalul Nicolski, ajutat decolonelul Zeller.

Judecând astfel după fapte, nu voi gresi repetând că tot ceea ce s-a întâmplat în închisori, cu reeducarea de la Suceava si demascările de la Pitesti si Gherla, a fost impus, dirijat si controlat de agentii rusi.

Iar conducerea comunistă din România a acceptat aceasta, fiind străină de neamul nostru. Străini erau Teohari Georgescu (alias BurăhTescovici), colonelul Zeller, colonelul Sepeanu, precum si Ana Pauker, Vasile Luca si Dej cu colaboratorii lui. Unii dintre noi erau convinsi că Nicolski, agentul Rusiei, a lucrat în mod secret numai cu agenti rusi. Posibil, deoarece în comunism totul era planificat, bine gândit si pus la punct de către acei care aveau răspunderea îndeplinirii scopului respectiv.

Deviza comunistilor era de altfel: plan să avem, că executori găsim destui; oameni să avem, că de condamnarea lor suntem siguri; decât să scape un vinovat, mai bine arestăm o mie de nevinovati.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaştina disperării)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii