Secolul XX a redeschis epoca martiriului şi muceniciei. Prin martiraj se naşte o eră nouă. Toate semnalele date de acest veac reclamau sfinţenia. Printr-o iconomie tainică a istoriei, după o amarnică şi îndelungată rătăcire, prin cumplite dureri, se reîntoarce omenirea la Dumnezeu. Toate manifestările de criză sunt dovada eşecului antropocentrismului şi istoricismului de a realiza o lume fără Dumnezeu, fără sfinţenie şi fără perspectiva veşniciei. Dezastrele politice ideologic-materialiste, economice, cultural-ateiste, moral-libertiniste, filozofic-ateiste şi panteiste, culminând cu dezastrul tehnicist pe de o parte şi al alienării pe de alta – toate au ieşit de sub controlul omenirii şi vestesc un sfârşit de epocă, obligându-i pe oameni să-L regăsească pe Dumnezeu, să se redescopere pe ei înşişi şi să se orienteze spre un mod de viaţă creştin.

Faptele oamenilor făcute fără Dumnezeu poartă încă din germeni, adică prin chiar natura lor exclusiv umană, principiul propriei decăderi. Omul, această fiinţă excesivă şi unilaterală, a construit o civilizaţie orgolioasă şi ea este acum smerită, o lume materialistă şi ea este acum insuportabilă, o istorie ateistă şi istoria a devenit neant.

Nu se poate trăi în general în extreme dar extremismul ateist-materialist este cel mai cumplit. Omul a ajuns o cifră, ori o unealtă teleghidată, ori o fiară dresată, ori un rob absolut. Acum s-a ajuns la robia absolută care supune puterii supreme şi atotştiutoare atât conştiinţa cât şi viaţa, atât societatea cât şi individul. Robia este înscrisă în ideologia materialismului istoric şi este trăită monstruos în societăţile comunizate. Acesta este satanismul pur: ştiinţa materialismului istoric, care determină istoria şi conştiinţele oamenilor şi nu permite nici o excepţie şi nici o rezervă. Oricât de monstruoase sunt metodele şi rezultatele, se merge înainte împotriva evidenţelor, intensificându-se toate ororile prin principii abstracte care acoperă realitatea crudă. Dezastrul este imens pe plan economic, moral şi uman dar este un deplin succes politic.

Pe plan politic puterea comunistă este formidabilă, în măsura în care este tot mai inumană şi mai bestială, încât s-a realizat o lume a robiei deznădăjduite şi o conştiinţă disperată a degradării. Este clar pentru locuitorii socialismului marxist că e mai bine să fii mort decât comunist. Nimic nu este mai inuman decât robia marxist-leninistă. În numele poporului, în numele omului, comunistul determină legic, ştiinţific, viaţa oamenilor şi a societăţilor şi în aceasta constă nebunia ideologiei lui. Totul se judecă în funcţie de putere, totul e bun în măsura în care consolidează puterea comunistă. Cât despre justificările ideologice, ele sunt minciuni magistrale tot atât de dialectice şi de ştiinţifice, încât lumea comunistă este terorizată de minciună şi ură.

Principiile generoase pe care le manevrează comunismul - comunitarism, libertate, dreptate, pace, ştiinţă, umanitate - sunt răstălmăcite în contextul ideologiei marxist-leniniste. Comuniştii sunt generoşi în constituţii şi inepuizabili în legi, pentru că pe constituţii nu le respectă iar în legi nu cred. Cred însă în sistemul puterii comuniste. Cu cât mint mai genial şi cu cât terorizează mai total, cu atât puterea lor este mai consolidată. În afară de aceasta nu îi interesează nimic: nici omenie, nici progres, nici economie, nici ştiinţă. Totul este bun dacă dă putere. Această viziune o au comuniştii din toate ţările. Cine are ochi de văzut, vede din însuşi materialismul dialectic monstruozitatea sistemului.

Ateismul materialist este fundamentul tiraniei celei mai cumplite din istorie. Societatea este o uzină iar oamenii sunt nişte elemente supuse puterii atotstăpânitoare. În comunism o comisie va determina atât capacitatea fiecărui om cât şi necesităţile lui, de aceea omul trebuie să nu aibă Dumnezeu, să renunţe la libertate şi să se supună legităţii comuniste - aşa devine omul rob deplin. Nu i se determină numai pâinea cea de toate zilele, ci şi conştiinţa. Comuniştii nu sunt siguri pe puterea lor până nu sunt stăpâni peste conştiinţele oamenilor. Ei nu admit libertatea spirituală a omului religios, de aceea urăsc mai mult decât orice pe Hristos, Omul-Dumnezeu Care a restaurat fiinţa şi conştiinţa umană.

În acest context de idei ajungem la reeducarea din Piteşti, care a început de fapt în U.R.S.S.. Reeducarea a fost elaborată pe fundamentele gândirii lui Marx. Marx este filosoful care a anulat omul şi l-a degradat până la monstruozitate. Marx este cel ce a întors pe dos creştinismul. Marx este un hristos mincinos. El susţine că mediul determină conştiinţa, deci conştiinţa este un complex de reflexe condiţionate. Pe acest principiu materialist s-a creat o psihologie a maselor dar şi una individuală, cu definire şi cu metode încă necunoscute în lume. Ne aflăm în faţa unei noi ştiinţe, a unei noi sociologii şi pedagogii. Comuniştii nu se sfiesc să declare lumii întregi că vor să modifice în mod structural omul şi omenirea prin revelaţia materialismului istoric şi lumea nu pricepe monstruozitatea ce i se propune, căci lumea nu-L mai are pe Dumnezeu la cârma ei.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii