Dincolo de acţiunile acelea bestiale trebuie văzut duhul diavolesc ce a condus „reeducarea”. Torturile nesfârşite şi absolute la care erau supuşi deţinuţii au fost aspectul văzut al acestui duh. Spiritul satanic era vizibil şi pe chipurile oamenilor. Atmosfera întreagă era încărcată de puteri satanice care emanau dincolo de fapte, gesturi ori cuvinte, manifestându-se ca o expresie rece, înspăimântătoare, rea, plină de ură şi de beznă. Iadul şi-a găsit o realizare aidoma în „reeducarea” marxist-leninistă, dovedind perspectiva ce o deschide revoluţia materialismului istoric pentru toată omenirea: realizarea pe dos a Împărăţiei lui Dumnezeu. Satanismul comunist se maschează sub ateism, ştiinţifism, progresism ori umanism. Comunismul este robie socială dar mai înainte de toarte este mutilare umană.

***

Durerile sufleteşti deveneau materiale, beznele mentale se pipăiau, groaza era nelimitată. În aceste condiţii se ordonau comenzile pentru condiţionarea conştiinţelor. Trebuia să devii fiară, bestie, criminal - dar asta numai după ce treceai prin „şocul revoluţionar”. Adică trebuia mai întâi să te fi „autodemascat”, să fi demascat pe alţii, să fi batjocorit familia ta, trecutul tău, neamul tău, idealurile tale, credinţa ta şi să te fi târât ca un netrebnic, ca in mişel în faţa propriilor tăi călăi. În aceste condiţii fiecare a avut un mod oarecum personal de a se comporta dar nimeni nu a putut rezista la nesfârşit. Ar trebui ca mărturisirile intime ale acelor oameni să fie obiect de studiu complex şi de învăţătură.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii