De vorbă cu părintele Gheorghe Calciu despre esența spirituală a fenomenului reeducării ateiste:

– Care a fost de fapt tinta acestui regim de teroare de la Pitesti? - Tinta a fost sufletul nostru. Incepand cu Revolutia franceza, oprimantii au lucrat asupra victimelor nu numai prin detentiune si crima, ci si prin reeducare. Revolutia franceza s-a facut prin reeducare. Am citit ca printul mostenitor al familiei regale, un copil inteligent, de vreo zece ani, a fost dat, dupa detronarea tatalui si a mamei sale, sa fie reeducat de un cizmar betiv. Acela ii striga: “Capet, vino incoace!”“Iata-ma!”, raspundea copilul. Cizmarul ii dadea un picior in spate si ii spunea: “Pleaca de aici!”, si tot felul de insulte. Pe urma i-a dat sa bea. Iar el avea numai zece ani. Si l-a facut betiv. Toata reeducarea aceasta a lui era pentru ca la procesul mamei sale sa fie acuzator. Si intr-adevar, si-a acuzat mama la proces, iar regina a fost decapitata.

Cam asa s-a lucrat si la Pitesti. Au incercat sa distruga in noi ceea ce educatia parinteasca, educatia sociala si Biserica pusesera. Si pentru asta au incercat sa ne izoleze, sa fim singuri. Mi-aduc aminte niste versuri din inchisoare ale lui Constantin Oprisan: “Sa vezi ca nevazute adancuri desfac,/Pe demoni cum stau singuri si ingerii perechi”. Intr-adevar, iconografia Evului Mediu ii prezinta pe demoni izolati, cate unul, in vreme ce serafimii, heruvimii, daca nu-s mai multi, sunt macar doi.

Asa au vrut sa faca din noi: fiinte izolate, fara relatie cu aproapele, ca o insula singuratica intr-un ocean de nenorocire.

- Lucrul acesta l-ati inteles abia mai tarziu, nu?

- Da. Cand am intrat prima data in inchisoare, aveam douazeci si doi de ani. Plini de entuziasm, toti credeam ca biruim, spargem zidurile, rupem gratiile… ca nimic nu ne poate tine acolo, ca sacrificiul nostru va fi de scurta durata si vom iesi de acolo biruitori, plini de glorie! N-a fost asa. Treptat-treptat s-a stins in noi entuziasmul si trebuia sa ne indreptam spre ceva. Singura nostra salvare a fost rugaciunea. Sau te aruncai cu capul inainte in credinta si in rugaciune, sau ramaneai afara si ajungeai bolnav sufleteste, nebun pana la urma, sau mureai. Nadejdea in oameni se spulberase, nadejdea in noi se spulberase. Nu mai ramanea decat nadejdea in Dumnezeu.

- Totusi, multi au pierdut-o si pe aceasta…

- Eu cred ca fiecare am facut un compromis, vorbesc asa, in general... Eu stiu ca am facut un compromis, eu stiu ca am cazut. Dar in acelasi timp mai stiu si ca Dumnezeu m-a ridicat. Vedeti, tehnica a masurat rezistenta lemnului, a fierului, a firului de par si a firului de ata. Dar rezistenta sufletului omenesc cine o poate masura…?! Pentru ca au fost oameni care au cazut in fata torturii si altii care n-au cazut. Iar dintre cei care n-au cazut in fata torturii, multi au cazut in fata ispitelor, dupa ce s-au eliberat. Nu se poate masura. Sufletul omenesc scapa oricarui fel de masuratoare, el nu este o entitate masurabila. Securitatea, cand a incercat sa ne distruga, a stiut ca la un moment dat sufletul nostru va ceda. De fapt nu sufletul, ci vointa nostra buna va ceda. Ei au crezut ca sufletul se distruge prin trup, pentru ca erau materialisti. Au crezut ca daca trupul este chinuit pana dincolo de limitele rezistentei umane, sufletul este desfiintat si pot face cu el ce vor, asa cum a facut Simon cizmarul cu printul mostenitor al Frantei. Dar nu este asa. Daca un material se rupe, daca un lemn se rupe, este greu sa-l mai refaci. Insa sufletul, daca “se rupe”, sa stiti ca se reface. Sufletul inmugureste. Asa cum inmugureste un copacel sau o ramura pe care ai frant-o, asa inmugureste sufletul. Treptat-treptat ne-am refacut. Si fara indoiala, spun eu, ca am fost mai buni dupa ce ne-am refacut.

- Acum, dupa ce priviti in urma, de ce credeti ca a ingaduit Dumnezeu aceasta cadere?

- Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii.

Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni.

- Ar fi prea indraznet sa ne gandim ca Dumnezeu a ingaduit suferinta de la Pitesti si din inchisori in general, pentru ca acolo a foat material uman foarte bun, oameni care puteau sa duca ispitele pentru ei si pentru altii?

- Pai, noi n-am prea dus ispitele, sa stiti. Adica ispitele le-am dus, dar n-am dus suferinta aceea… doar unii au dus-o. Insa eu zic ca e in Scriptura, cand Dumnezeu a vrut sa spulbere Sodoma si Gomora si Avraam s-a tocmit cu ingerii… Daca erau zece oameni buni, cetatea era salvata. Sigur, erau mai mult de zece oameni buni in Pitesti, insa eu cred ca asta a fost o ispasire pentru intregul neam. Buni sau rai, cum am fost, noi am fost jertfele. Noi am fost tapul pe care evreii isi puneau mana si ii alungau in pustie, ca sa duca pacatele lor. S-a pus pe noi mana tarii acesteia, ca sa platim pentru tot poporul.

- Cum caracterizati acum, dupa mai bine de o jumatate de veac, experimentul Pitesti?

- Asa socotesc, ca toata actiunea aceea de acolo a fost lucrarea diavolului. A fost un razboi intre bine si rau. A fost o incercare. A fost un fel de univers in care binele si raul s-au luptat. Batalia s-a dat in inima noastra. Dar inima noastra n-a fost un camp inert, ca un camp de bataie geografic. Ci campul acesta din inima noastra trebuia sa incline de o parte sau de alta, inspre biruinta iadului, sau inspre biruinta raiului. Cred ca in multe imprejurari, din cauza teroarei si a spaimei, inima noastra a dat diavolului castig de cauza. Dar pana la urma Dumnezeu ne-a intors pe fiecare inapoi. Ne-a dat la fiecare sansa de a purta ultima batalie. Caci ultima batalie n-a fost la Pitesti. Ultima batalie a fost in inima noastra, atunci cand am scapat din Pitesti. Si pentru cei mai multi, in inima celor mai multi, ultima batalie a fost castigata de Dumnezeu.

- Considerati deci ca experienta asta v-a ajutat?

- Incontestabil.

Care ar fi rezultatul ei final?

- M-a imbogatit duhovniceste.

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii