vezi galerie foto (4 foto)
Pr. Vasile Pătrașcu
"Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”."
  • 01 Ianuarie 1922
  • Bârlad, Vaslui
  • student
  • 18 ani
  • Jilava, Uranus, Pitești, Gherla, Focșani, Aiud, Alba-Iulia, Galați, Ploiești, Codlea, Iași, Periprava, Bârlad
  • 23 Septembrie 2006

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Vasile PătrașcuPărintele Vasile Pătraşcu a trecut „ca o lacrimă de sânge” la cele veşnice în miezul zilei de 23 septembrie 2006. Am pierdut atunci un duhovnic dăruit cu mult har, iubit, respectat şi uneori temut pentru atitudinea sa ortodoxă fermă, dar îmbinată cu o mare modestie şi, mai ales, plină de duhul blândeţii creştineşti.

Născut la 1 ianuarie 1922 la Bârlad, a studiat ştiinţele economice şi teologia. Spirit luptător încă din anii adolescenţei, a intrat în rândurile Frăţiei de Cruce, apoi s-a călit în cei 18 ani de închisoare, torturat continuu pentru intransigenţa şi pentru atitudinea sa fără compromisuri, continuându-şi apoi lupta pentru credinţă şi neam, ca preot, până la sfârşitul vieţii.

Părintele Vasile era de o mare modestie, sensibilitate şi bunătate sufletească – un suflet mare, gata oricând să-l ajute pe cel în nevoie. Torturile îndurate în închisoarea de la Piteşti nu au reuşit să-i spele creierul, să-i otrăvească sufletul, să-l transforme într-un „reeducat” care să nege tot ce avea mai sfânt. Dimpotrivă, iadul de la Piteşti l-a oţelit şi l-a întărit în credinţă. Ca şi altor „piteşteni”, nu-i plăcea să vorbească despre ce a pătimit acolo, dar în toate memoriile apărute Părintele Vasile Pătraşcu este citat ca un rezistent integru, care nu a cedat, nu s-a plecat în faţa Satanei.

L-am cunoscut la parohia din satul Nefliu-Măgurele, unde participam uneori la Liturghia de Duminică sau la Sfântul Maslu.

Primul lucru care îţi atrăgea atenţia când intrai în frumoasa şi înflorita curte a bisericii era mulţimea de cruci mici şi albe, care străjuiau osemintele unor preoţi, adunate de Părintele Vasile de pe la bisericile demolate în vremea comunismului.

Peste tot era evident spiritul de gospodar şi de gestionar al Părintelui. Dintr-o săracă biserică sătească, harul şi strădania sa au ctitorit un adevărat loc de pelerinaj, care aduna credincioşi de prin satele vecine, din Bucureşti şi chiar din alte colţuri ale ţării. Vechea biserică a fost consolidată, renovată şi pictată, iar în curtea acesteia Părintele Vasile a clădit o casă parohială, înconjurată de o frumoasă grădină cu flori şi arbori ornamentali. De asemenea, Părintele a realizat şi alte ctitorii şi a ajutat unele parohii în nevoie.

Crucile monumentale de neon pe care Părintele le-a ridicat în curtea bisericii, în faţa Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele şi în alte locuri bine chibzuite înfiorează cu lumina lor şi pe cel mai indiferent trecător, care parcă se trezeşte şi îşi face semnul Crucii.

Ca preot slujitor, Părintele Vasile se impunea prin sârguinţa cu care slujea, fără a omite nici o iotă din tipic. Fiecare slujbă era o jertfă, a sa proprie şi a credincioşilor din biserică – prin meticulozitatea cu care slujea, prin conştiinciozitatea cu care citea toate pomelnicele anului, prin ordinea şi disciplina care stăpânea în biserică. Liturghia de Duminică începea pentru el dis-de-dimineaţă şi se sfârşea pe la ora 14. Majoritatea credincioşilor stăteau în genunchi în tot timpul Liturghiei, ore întregi, nu pentru că Părintele le-ar fi impus aceasta, ci numai pentru că aşa simţeau ei nevoia să se roage în starea de cucernicie ce domnea în biserică.

Duhovnic cu har, neobosit şi căutat de multă lume, Părintele Vasile era de o severitate dreaptă, dar blândă, care te făcea să-ţi împlineşti canonul nu ca o pedeapsă, ci cu bucuria curăţirii sufleteşti şi a recunoştinţei.

Sfintele Masluri ce se slujeau în biserica de la Nefliu erau vestite ca fiind de mare folos celor ce veneau cu credinţa vindecării sufleteşti şi trupeşti, mergând până la exorcizări cutremurătoare, de neuitat pentru noi, aceia care le-am fost martori. Slujit în fiecare miercuri, împreună cu alţi doi preoţi, Sfântul Maslu aducea în biserică o atmosferă deosebită, de implorare a ajutorului Dumnezeieştii Puteri în lupta pentru înfrângerea celui Rău, care îi chinuieşte şi-i îmbolnăveşte pe credincioşi.

Aproape totdeauna în faţa altarului stătea o persoană chinuită, din care se auzea, din când în când, câte un strigăt neomenesc, ca un răget sau un urlet. Acestea se înteţeau atunci când Părintele ieşea în faţa altarului şi începea să citească dezlegările şi molitvele Sfântului Vasile cel Mare, cu blestemele adresate Satanei. Parcă îl văd şi acum pe Părintele Vasile cum se oprea din citit şi arunca o privire cruntă, pe deasupra ochelarilor, poruncind ca un tunet: „Taci !” – şi urletele amuţeau…

O doamnă care venea la fiecare slujbă a Sfântului Maslu povestea cum a vindecat-o Părintele de starea ei, căreia medicii nu-i aflaseră remediu. Simţea că arde toată, deşi temperatura corpului îi era cea normală. Venea la Părintele Vasile şi-l implora, plângând: „Ard, ard toată, fă ceva cu mine, Părinte!” Şi, cu multă rugăciune şi strădanie, Părintele Vasile a vindecat-o – iar acum ea venea la Sfântul Maslu ca să-i mulţumească lui Dumnezeu.

Eu, personal, îl iubeam şi îl cinsteam în mod deosebit pe Părintele Vasile; el simţea asta şi, deşi nu mi-a fost duhovnic, stăteam uneori şi povesteam împreună ore întregi. Odată mi-a vorbit despre o exorcizare grea, când Părintele i-a strigat duhului rău: „Cine eşti?”, la care acesta i-a răspuns: „Belzebut! Şi am să te ologesc!” În aceeaşi lună, un câine l-a muşcat pe Părinte de un picior, iar la celălalt i-a plesnit un varice. Vindecarea acestor răni a durat mai multe luni.

Biserica Părintelui Vasile era mereu plină, dar mai mult cu oameni veniţi de prin alte locuri decât cu cei din satul său. Motivul era că Părintele le arăta, fără cruţare şi cu icoane înspăimântătoare, consecinţele avortului, ale vrăjitoriilor, precum şi ale altor practici păcătoase din sat, din care cauză vrăjitoarele satului îi făceau o atmosferă rea printre locuitori.

***

Pentru mine, Părintele Vasile Pătraşcu a fost mult mai mult decât un prieten drag. Pentru familia mea a fost un duhovnic adevărat, bun şi drept, care ne-a ajutat neprecupeţit în momente grele. La mormântul plin de flori aflat în grădina bisericii vin mereu credincioşi, plini de recunoştinţă, ca să mulţumească pentru ajutorul duhovnicesc, moral şi material, primit de la acest preot fără pereche.

Dumnezeu să-l ierte şi să odihnească marele-i suflet în Grădina Raiului!

(Erast Călinescu - Familia Ortodoxă, nr. 20)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii