vezi galerie foto (4 foto)
Pr. Vasile Pătrașcu
"Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”."
  • 01 Ianuarie 1922
  • Bârlad, Vaslui
  • student
  • 18 ani
  • Jilava, Uranus, Pitești, Gherla, Focșani, Aiud, Alba-Iulia, Galați, Ploiești, Codlea, Iași, Periprava, Bârlad
  • 23 Septembrie 2006

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Vasile Pătrașcu predicândPărintele Vasile Pătrașcu mi-a fost duhovnic. Este omul care și-a pus cel mai mult amprenta pe legătura mea cu biserica și Dumnezeu. A fost cu adevărat un om cu o personalitate extraordinară. De la el am auzit prima oara despre sfințenia martirilor din închisorile comuniste. Povestea cum la Pitești, cineva care era văzător cu duhul, vedea închisoarea învăluită într-o lumină nepământeană datorită rugăciunilor celor de acolo, în ciuda celor mai înfiorătoare torturi.

A fost un luptător, un om dârz. Era capabil să citească moliftele Sfântului Vasile cel Mare de 7 ori la rând în fiecare Vineri și câte odată miercurea și duminica după Sf. Maslu și Sf. Liturghie, singur, fară vreun alt preot. Am asistat de nenumărate ori la exorcizări ale oamenilor demonizați, iar unii demoni proferau amenințări crunte împotriva părintelui în timpul rugăciunii. La un moment, după 1989, am auzit că i s-ar fi interzis să mai țină moliftele. Atunci s-a adresat direct Patriarhului Teoctist care i-a (re)confirmat acest drept.

Înainte de începerea Moliftelor, citite de 7 ori la rând, citea timp de câteva ore un șir enorm de pomelnice. În acest timp cineva din biserică era pus să citească din Viețile Sfinților sau diverse texte, unele scrise chiar de el, în care se vorbea de lucruri pe care eu la acel moment nu le înțelegeam prea bine, sau cărora nu le dadeam prea mare atenție: masonerie, impactul televizorului asupra sufletului, vrajitorie ș.a.m.d.

Părintele era văzător cu duhul, atunci când, cum și cu cine trebuia. O știu din proprie experiență. De nenumărate ori mi-a dat sfaturi pentru a mă feri de lucruri despre care nu aveam nici cea mai mică bănuială că se vor întâmpla. Mărturie stau însă și un lung șir de oameni pe care i-am întâlnit și care povesteau cât de mult i-a ajutat acest dar al părintelui ca să evite situații dificile sau să iasă din ele. Primul caz despre care am auzit a fost cel al unei femei al cărei bărbat a fost vindecat de beție. Mai mult, atât femeia cât si bărbatul respectiv, au început să frecventeze cu regularitate biserica și să se spovedească la părintele.

Dincolo de orice, părintele Vasile era un mare pescar de oameni. Era cunoscut pentru canoanele pe care le dădea. O prietenă de-a mea s-a împărtașit din greșeală după ce mâncase. Părintele i-a dat un șir întreg de rugăciuni, paraclise și acatiste, și multe mătănii plus post de 40 de zile. Cu toate că prietena mea nu mai făcuse vreodată în viața ei canon, și cu toate că i s-a părut extrem de greu (povestea că-i venea să dea cu cartea de rugăciuni de pământ), a reușit să ducă la bun sfârșit acest canon de 40 de zile. Eu însămi stau mărturie pentru canonul pe care acum, dupa atâția ani, pot să-l evaluez ca fiind cu adevărat dur: 3-4 ore de rugăciune pe zi, plus câteva sute de mătănii, plus post negru în zilele de post ale săptămânii.

Părintele avea o extraordinara capacitate de a mobiliza sufletele. Vedeai oameni care nu mai fuseseră pâna atunci la Biserică, sau fuseseră doar ocazional, oameni care nu spuneau nici Tatăl Nostru înainte de culcare, cum erau aruncați brusc de părintele într-o mare de acatiste, psalmi, mătănii, posturi și chiar de Rugăciunea Inimii în unele cazuri. Și spre marea lor surprindere, dar și a altora, chiar le făceau și le duceau până la capăt. Era ceva neobișnuit pentru că de obicei, pe începători îi iei cu binișorul. Cam asta este regula generală, dar ea nu se verifica și în cazul părintelui Vasile. Cei care veneau de ani de zile la părintele aveau un ritm de viață și de rugăciune care îl putea egala pe cel al unui călugăr obișnuit.

Părintele era și un mare duhovnic. Faptul că era văzător cu duhul era, desigur, important dar el avea o răbdare pe care eu nu am mai întâlnit-o la altcineva. Dădea o mare atenție mirenilor care nu se mai spovediseră niciodată sau doar de foarte puține ori. Pe aceștia îi ținea cel mai mult, câte una, două sau trei ore, și dacă considera că nu e suficient îi mai chema încă odată și încă odată până când considera că “zgura” veche din om era răzuită bine.

Uneori ieșea din altar și ținea o predică scurtă dar dură, care avea ca temă diverse păcate cu care se confrunta mai des la spovedanie. La sfârșit spunea: ” Să nu spuneți că nu v-am spus. La judecată Mântuitorul o să mă întrebe: le-ai spus Vasile, le-ai spus? Păi le-am spus Doamne, le-am spus!”.

Părintele Vasile a fost, din punctul meu de vedere, un preot complet. A fost un martir al închisorilor comuniste, a fost dăruit cu harisme deosebite, alungarea demonilor și vederea în duh, dar mai ales, a fost cineva care a lăsat urme puternice în viața oricui îi venea la slujbe și la spovedanie. Avea acel dar de a da direcție duhovnicească, de a imprima o anumită rigoare a rugăciunii și a postului, chiar și celor mai puțini obișnuiți cu viața duhovnicească. Mai important decât exorcizările pe care le făcea erau cei care reușeau să facă un pas mai mic sau mai mare către pocăință și despătimire și au fost mulți dintre aceștia.

Credincioșii care veneau la biserica în care slujea părintele erau în principal din București, dar și din alte locuri. Cei din sat nu prea veneau și nu îl apreciau, cu excepția câtorva bătrâne. Interesant este că, spre deosebire de alți duhovnici în viață, de care se știa și despre care presa ortodoxa publicase diverse articole, despre părintele Vasile nu puteai să auzi decât exclusiv „din gură-n-gură”, numai informal. Am auzit abia mai târziu, că părintele s-a ferit foarte mult de orice fel de relație cu presa, chiar și cu cea din mediile ortodoxe.

Totuși, harismele multe și deosebite i-au atras invidii mari și dușmani atât văzuți cât și nevăzuți: de la interzicerea moliftelor și încercarea de otrăvire de către o femeie vrăjitoare din sat, până la amenințările diavolilor din timpul rugăciunilor de exorcizare.

La 80 de ani, atâți câți avea atunci când l-am întîlnit eu, părintele Vasile te izbea prin vitalitatea sa extraordinară. Nu făcea parte din categoria părinților mai molcomi. Firea sa era aprigă, vocea plină de forță, mai ales în timpul Moliftelor. Simțeai că ai de-a face cu cineva care nu mai putea fi înfricoșat sau intimidat de nimic uman ori satanic, simțeai că ai de-a face cu un luptător care la 80 de ani “îi lua pe sus” chiar și pe tineri cu energia sa.

Unora dintre credincioși părintele li se părea dur sau aspru la început. Totuși această asprime era de fapt dublată de o mare iubire pe care toți cei care veneau cu sinceritate la el au simțit-o și care acum le lipsește cel mai mult.

Părintele Vasile m-a ajutat enorm. Mi-a fost cel mai mare și cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.

Nu am nici cea mai vagă îndoială că te odihnești cu Sfinții, părinte!

(Petra Bircescu, fiică duhovnicească)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii